Vasile Maftei (39 de ani), antrenorul secund al Astrei Giurgiu și fost jucător la Rapid, a fost invitatul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre echipa sa de suflet și posibilitatea de a promova în Liga 1.
Vasile Maftei este cu ochii pe Rapid și pe tot ceea ce se întâmplă în jurul clubului giuleștean, dar întrebat despre promovarea echipei lui Dan Alexa, fostul fotbalist a avut o reacție vehementă.
După două remize albe de la debutul în play-off-ul Ligii 2, cu CS Mioveni și cu Petrolul Ploiești, Vasile Maftei nu pare prea încântat de prestația Rapidului și le trimite „săgeți” jucătorilor lui Dan Alexa, aflați în acest moment pe locul 4 în clasametul Ligii 2.
„Aș vrea să promoveze Rapid, dar trebuie să merite acest lucru, nu doar pentru că e Rapid. Vom vedea la sfârșitul campionatului. Am mai auzit o grămadă de lume spunând că Rapidul merită, Petrolul merită. De ce să merite? Trebuie să arate pe teren. Așa e normal. Acum ce facem? Merită pe ce merite? Eu sunt rapidist și mi-aș dori din tot sufletul să promoveze, dar ar trebui să arate pe teren că merită.
Nu e niciun fel de promblemă dacă nu promovează. Din câte am văzut, nu au foarte mare presiune, nu au pus preț pe promovare, din ce vorbe mi-au mai ajuns pe la urechi. E treaba lor. Din punct de vedere al suporterului, îmi doresc să merite și să câștige pe teren. Dacă nu, asta e, mai stăm un an în Liga 2 și să merităm la anul”, a spus Vasile Maftei, la ProSport Live.
Această declarație a lui Vasile Maftei vine și în contextul în care CS Mioveni a emis un comunicat prin care susține că Rapid este ajutată să promoveze. Și Dan Alexa și Daniel Pancu au ținut să sublinieze, după meciul cu Petrolul Ploiești, faptul că Rapid nu este ajutată ci, dimpotrivă, se încearcă împiedicarea echipei în drumul către Liga 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER